Aeroportul Băneasa a înregistrat în T1 afaceri de 7 mil. euro

Aeroportul Baneasa, cresteri

Potrivit acestora, numărul pasagerilor care au tranzitat Aeroportul Băneasa a fost, în trimestrul I al acestui an, de 480.000, în creştere cu 23% faţă de perioada similară a anului trecut, când numărul pasagerilor a fost de 390.000.

Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa) estima la începutul anului, pentru 2009, o cifră de afaceri de 85 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de 2008.

În 2008, Aeroportul Băneasa a înregistrat 1,76 milioane pasageri, iar anul acesta estimează un flux de 2,1 milioane, reprezentând o creştere cu 20%.

„Numai la începutul anului, pe primele patru luni am înregistrat o creştere cu 18% a numărului de pasageri şi cu 23% a numărului mişcărilor de aeronave. Ţinând cont că în aviaţie sezonul începe în această perioadă (n.r. aprilie), sperăm să menţinem trendul ascendent şi să atingem o creştere cu 20% a pasagerilor până la sfârşitul anului”, declara recent fostul director general al aeroportului, Ştefan Mladin.

El menţiona că, în 2009, s-a observat o migraţie a călătorilor de la cursele de linie la cursele low-cost. Oamenii de afaceri folosesc tot mai des acest tip de transport aerian, deoarece şi pentru această categorie de pasageri contează diminuarea costurilor.

Ultimele Articole