Aeroportul Băneasa şi-a trimis deja un reprezentant în Slovacia şi s-a înscris la masa credală. Acum toţi cei care au de recuperat bani de la SkyEurope aşteaptă o decizia judecătorului sindic. Operatorul low cost avea datorii în 2008 de circa 177 milioane de euro. Aeroportul Băneasa este însă unul dintre micii creditori iar acest lucru face ca şansele sale de a-şi recupera suma să fie mici. Directorul aeroportului susţine însă că nu se lasă până când nu recuperează banii.
„Dacă sunt alţii care au datorii mai mari de încasat sau au fost mai rapizi decât noi, s-ar putea să nu avem de unde şi în situaţia respectivă ne îndreptăm către managementul companiei,” a precizat George Mihalcea, directorul Aeroportului Băneasa.
Şi operatorul MyAir are de achitat circa 1,3 milioane de euro către Aeroportul Băneasa, iar Mihalcea crede că recuperarea sumei va fi dificila deoarece MyAir a rămas fără licenţă. El spune însă că anularea zborurilor nu va afecta situaţia financiară a aeroportului.
„Deja sunt mulţi doritori, iar decât să avem clienţi bolnavi care nu plătesc, preferăm mai puţini, dar sănătoşi,” a adăugat George Mihalcea.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel