Piaţa vânzărilor prin corespondenţă se regrupează. Falimentul companiei Arcandor, deţinătoarea Quelle, a entuziasmat pretendenţii la primele locuri în segmentul de profil, în condiţiile unei pieţe autohtone a vânzărilor prin corespondenţă monopolizate ani la rând de germanii de la Quelle Karstadt.
Quellle nu se lasă însă înfrântă uşor. În pofida unui brand aproape desfiinţat de faliment, Nagy Attila, un om de afaceri din Satu Mare, a decis să profite de know-how-ul german, şi să prindă ultimul val al vânzărilor Quelle în România. El a achiziţionat la lichidare divizia românească a firmei de vânzări prin poştă, dar şi marfă în valoare de câteva milioane de euro. Tranzacţia a fost aprobată luni de Consiliul Concurenţei. Citește mai departe.