Afacerile din România ale Eurobank EFG au redevenit profitabile în T3

Bancpost, Eurobank EFG, profit, T3

Pentru primele nouă luni din 2008, banca raportase pentru afacerile din România un câştig net de 35 milioane euro.

Înainte de plata taxelor şi a intereselor minoritare, pierderea afişată de grupul elen pentru afacerile din România a însumat 17,6 milioane euro în primele nouă luni din acest an, după pierderile brute de 19,6 milioane euro din primul semestru.

Activele deţinute de subsidiarele EFG Eurobank în România, din care cea mai mare este Bancpost, au scăzut cu 4% în intervalul septembrie 2008 – septembrie 2009, de la 5,76 miliarde euro până la 5,525 miliarde euro, se mai arată în raportul grupului grecesc.

Faţă de jumătatea acestui an, când însumau 6,17 miliarde euro, activele au scăzut cu 10,5%.

Veniturile operaţionale obţinute pe piaţa din România în primele nouă luni au ajuns la 236,8 milioane euro, în scădere cu 4,5% faţă de nivelul din intervalul ianuarie – septembrie al anului trecut, de 248 milioane euro.

În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale au scăzut într-un ritm de două ori mai rapid, cu 8,8% până la 135 milioane euro, de la 148 milioane euro în primele trei trimestre ale anului trecut.

Portofoliul de credite acordate de subsidiarele EFG Eurobank a ajuns la finalul lui septembrie la 3,54 miliarde euro, în scădere cu 14,5% faţă de nivelul de la 30 septembrie 2008, de 4,14 miliarde euro.

De asemenea, volumul depozitelor a scăzut cu 20,5% faţă de nivelul de la 30 septembrie 2008, de la 2,49 miliarde euro până la 1,98 miliarde euro.

Reţeaua de pe piaţa românească a EFG Eurobank a ajuns, la sfârşitul lunii septembrie, la 305 unităţi. Numai în trimestrul al treilea, EFG Eruobank a deschis 12 unităţi de retail, numărul total al acestora ajungând la 286 unităţi, grupul elen deţinând şi 19 centre dedicate clienţilor corporate.

În rândul celor şapte pieţe est-europene pe care operează, EFG Eurobank a afişat pierderi în primele nouă luni în trei ţări – România, Polonia (33,3 milioane euro) şi Ucraina (55,1 milioane euro). Grupul elen a obţinut în schimb profit în Bulgaria, Serbia, Cipru şi Turcia.

La nivel de grup, Eurobank EFG a obţinut în primele nouă luni din acest an un profit net de 270 milioane euro, în scădere cu 56,7% faţă de rezultatul net din primele trei trimestre ale anului trecut, în condiţiile în care profitul înainte de provizioane al grupului a scăzut cu 5,3% în perioada menţionată, la 1,165 miliarde euro. Faţă de finalul lui 2008, activele grupului s-au diminuat cu 2,5%, până la 84,26 miliarde euro.

EFG Eurobank este prezent pe piaţa din România, pe lângă Bancpost, prin EFG Retail Services IFN, EFG Eurobank Mutual Funds Management Romania SAI, EFG Eurobank Finance România, EFG Eurobank Securities România, EFG Eurobank Leasing, EFG Eurobank Property Services, EFG IT Shared Services, EFG Eurolife Asigurări Generale şi prin EFG Eurolife Asigurări de Viaţă.

Preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, a declarat săptămâna trecută, pentru NewsIn, că Eurobank EFG şi-a majorat expunerea totală pe România cu 200 milioane euro între finalul lui martie şi 31 octombrie.

Grupul Eurobank EFG este prezent în Grecia, Bulgaria, Serbia, România, Turcia, Polonia, Ucraina, Marea Britanie, Luxemburg şi Cipru.