Situat în cartierul Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet, mallul va avea o suprafaţă construită de 39.400 mp, va avea un hypermarket cu o suprafaţă cuprinsă între 6.000 şi 14.000 mp şi două ancore (magazine de retail separate de galeria comercială), fiecare de 1.500 mp. De asemenea, va mai fi construit şi un magazin de tipul DIY care va avea o suprafaţă de aproximativ 18.000 mp, dar şi patru zone comerciale de 8.000 mp. Autorizaţia de construire se află în proces de aprobare şi se estimează a fi obţinută în prima parte a acestui an. Investiţia se ridică la 60 de milioane de euro cu tot cu terenul.
În plus, tot acolo va mai fi construită şi o clădire de birouri cu o suprafaţă de 13.200 mp şi 1.780 de apartamente, faţă de cele peste 5.000 anuţate în 2007.
“Am tăiat din partea rezidenţială şi am crescut zona comercială, pentru că piaţa apartamentelor este încă blocată. Chiar şi după tăiere, avem destule apartamente”, a declarat Tal Roma, business development manager în cadrul AFI Europe România.
Deschiderea mallului este programată pentru ultimul trimestru al lui 2012, dar parcul de retail ar putea fi deschisă cel mai devreme la sfârşitul acestui an sau la începului lui 2012.
“E o misiune să ieşi din cartier unde nu sunt centre comerciale şi hypermarketuri decente. Acest dezavantaj al zonei îl vom transforma într-un avantaj. Deocamdată suntem în proces de semnare a contractului cu lanţul de hypermarketuri”, a declarat Israel Visel, managerul mall-ului AFI Palace Cotroceni.
Începe construcţia şi la AFI Palace Ploieşti
Tot în acest an, compania va demara şi lucrările de construcţie la centrul comercial din Ploieşti – AFI Palace Ploieşti.
Proiectul va fi construit pe o suprafaţă de patru hectare şi va avea o suprafaţă închiriabilă de 29.000 mp, suprafaţa închiriabilă incluzând un hypermarket, ancore şi magazine iar în completarea parcului de retail va fi construită o clădire de birouri de 10.000 mp. Investiţia se ridică la 35 de milioane de euro.
2010 a adus dezvoltatorului o cifră de afaceri de 164 milioane de euro
Anul trecut, compania a realizat în cadrul AFI Palace Cotroceni o cifră de afaceri de 164 de milioane de euro, iar cele mai bune luni au fost iulie şi august cu o cifră de afaceri întregistrată de 14 milioane de euro, faţă de media de 13 milioane de euro pentru restul lunilor. Doar în luna decembrie s-a înregistrat cea mai mare valoare: 22 de milioane de euro. Tot aici, AFI Europe mai vrea să construiască o zonă de birouri, ce va cuprinde 5 clădiri, fiecare cu o suprafaţă contruită de 13.000 mp. Lucrările de contrucţie pentru primul imobil vor fi demarate la sfârşitul acestui an. „Ne aşteptăm să finalizăm prima clădire în iulie 2012 şi vom continua cu celelalte în funcţie de cerere. Acum lumea e mult mai optimistă, iar companiile sunt interesate de spaţii de birouri cu locaţie bună şi facilităţi”, a mai adăugat Tal Roma.
După un an de funcţionare, dezvoltatorul la 33 de chiriaşi care nu înregistrau vânzări precum restul chiriaşilor, iar în prezent, gradul de ocupare este de 97%. Retailerii prezenţi în centrul comercial au realizat vânzări de 270-280 euro/mp, iar în timpul săptămânii se înregistrează un trafic mediu de 50.000 de vizitatori, în timp ce la sfârşit de săptămână creşte la 70.000 – 80.000 de vizitatori. În plus, oficialii companiei se aşteaptă la o creştere cu 15% a traficului odată cu deshiderea Pasajului Basarab.