AH1N1, teoria conspiraţiei – acum şi în România. Ce spun experţii? (VIDEO)

AH1N1, deces, gripa, gripa noua, gripa porcina, vaccin, virus

Pe de o parte autorităţile recomandă apăsat vaccinarea, iar pe de alta apar tot mai multe voci care condamnă imunizarea. Acestea susţin că este vorba despre o falsă pandemie, decretată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în folosul companiilor farmaceutice.

Isteria vaccinării s-a declanşat la 4 zile după moartea actorului Toni Tecuceanu. Bucureştenii s-au călcat în picioare ca se se imunizeze. La început a fost un singur centru de vaccinare. Acum sunt 20. Cozile au rămas, iar frica a câştigat şi mai mult teren.

,,Exista un fond general ceea ce antropologii numesc cultura fricii. Si tine de sociatatea moderna. Societatea de consum a descoperit ca frica vinde bine”, spune Vintilă Mihăilescu, antropolog.

Fostul director al institului de boli infecţioase Victor Babeş din Bucureşti vorbeşte cu scepticism despre isteria mondială provocată de AH1N1.

„Acum nu se mai cuceresc ţările cu sabia, ci economic, forţându-le să achiziţioneze şi ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus în slujba individului, ci a producatorilor de medicamente şi echipamente medicale. Nu mai există grija faţă de individ, ci doar de stimulare a consumului. Una este să tratezi un pacient care are nevoie şi alta să arunci cu antivirale şi să laşi însă oamenii fără de nici unele, fără mâncare, o locuinţă încălzită etc. Această gripă nu a apărut acum, unele studii japoneze arată că virusul gripal AH1N1 este de cel puţin 30 de ani, poate chiar 100″, a declarat profesorul doctor Petru Calistru.

Şi şeful Comisiei de Sănătate din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Wolfgang Wodarg, susţine că gripa nouă este unul dintre cele mai mari scandaluri ale secolului XXI.

„Au făcut planurile de pandemie, iar industria farmaceutică a avut o mare influenţă în schiţarea lor şi acum profită din plin. Primesc 5 miliarde de euro doar în Uniunea Europeană, pentru vaccinurile lor, de care nu avem nevoie de fapt. Este o afacere uriaşă”, a declarat Wolfgang Wodarg.

Autorităţile din România recomandă populaţiei să se vaccidenze, însă nu obligă pe nimeni să se imunizeze.

Ultimele Articole