Cel mai mare salariu pe care îl poate primi un dentist în spitalele din România va fi de 2.144 lei (corespunzător unui coeficient de ierarhizare de 3,35). Spre comparaţie, un consilier de senator sau deputat va primi 2.957 lei (coef. 4,62). De asemenea, salariul unui secretar de comună va fi de 3.693 lei (coef. 5,77).
Un medic primar dintr-o unitate clinică din România va avea un salariu de bază de 3.693 lei (coef. ierarhizare 5,77), în timp ce un medic specialist va primi 2.887 lei brut (coef. 4,51), potrivit grilelor de salarizare propuse de Ministerul Muncii şi anexei de calcul pentru anul viitor.
Medicii primari care lucrează în servicii de ambulanţă sau în compartimente de primire urgenţe vor primi un salariu de bază puţin mai mare, respectiv 3.885 lei pe lună (coeficient 6,07).
Cele mai mari salarii de bază în spitalele româneşti le vor avea medicii primari de anatomie patologică şi medicina legală, respectiv 7.380 lei (coeficient 11,53). Potrivit proiectului noii legi, coeficientul maxim care se va acorda în sistemul public va fi de 15 şi va fi acordat preşedintelui ţării (adică 9.600 lei în 2011).
Medicii rezidenţi din unităţile clinice vor primi salarii de bază cuprinse între 2.253 lei (coef. 3,52) şi 2.554 lei (coef. 3,99). Medicii stagiari nu vor primi mai mult de 1.216 lei pe lună (coef. 1,90), cu excepţia celor de medicină legală.
Asistenţii medicali vor avea salarii de bază cuprinse între 1.133 lei (coef. 1,77) şi 2.202 (coef. 3,44). Un asistent medical debutant nu va primi mai mult de 839 lei (coef. 1,31) decât dacă lucrează la urgenţă, caz în care primeşte1.101 lei (coef. 1,72). O soră medicală va primi lunar o sumă brută de 1.639 lei (coef. 2,56).
Managerii de spital vor avea salarii de bază cu coeficientul de ierarhizare 8,57, ceea ce va însemna 5.485 lei. Un medic şef de secţie va primi un salariu de 5.095 lei (coef. 7,96).
Potrivit noii legi a salarizării unitare, sporurile nu pot depăşi lunar 30% din valoarea salariului de bază. De asemenea, „orele prestate peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător”.