Mihai Barsan

Ai nevoie de o cameră de închiriat? Trebuie să faci duş de maxim 15 minute şi nu ai voie cu musafiri. Regulile proprietarului pentru chiriaşi

camera, chiriași, inchiriat, reguli

Laura Evelyn, din Londra, Marea Britanie, a postat lista inedită pe profilul ei Twitter, adăugând descrierea: „Aveţi nevoie de o cameră de închiriat? Am primit asta după o vizionare recentă. Nu e o glumă!”, scrie Daily Mail.

 

Cele 31 de instrucţiuni postate online de femeia britanică includ limitarea duşului la 15 minute, aprobarea musafirilor chiriaşilor cu două săptămâni în avans şi cererea ca nimeni să nu folosească şamponul altcuiva.

 

Printre regulile cele mai neobişnuite ale proprietarului se numără următoarele:

 

„Nu sunt permise mai mult de două vizite pe lună, iar musafirii trebuie să fie în camera ta şi NU POT rămâne peste noapte decât dacă se discută cu mine în prealabil.”

 

„Nu ai voie cu carne de porc în casă sau în frigider”.

 

„Duşurile nu pot ţine mai mult de 15 minute dimineaţa, între 6 şi 10, şi seara, între 7 şi 11.”

 

„Gătitul nu poate dura mai mult de 30 de minute, întrucât şi alţi oameni vor sau ar putea avea nevoie să gătească după muncă sau dimineaţa, iar uşile trebuie să fie deschise în timpul gătitului; dacă nu sunt deschise, atunci chiriei i se va adăuga o taxă pentru tapet nou, după placul meu.”

 

„Nu lăsa vase în chiuvetă, altfel o taxă de 18 euro va fi adăugată la chirie.”

 

„Nu este permisă descărcarea de lucruri ilegale de pe internetul casei; aceasta va rezulta în pierderea garanţiei şi vei fi nevoit să eliberezi locuinţa imediat.”

 

„NICIUN MUSAFIR FĂRĂ APROBARE ÎN PREALABIL, VERBAL ŞI ÎN SCRIS”

 

Lista a stârnit comentarii din partea utilizatorilor de internet care au avut experienţe similare când au locuit în case închiriate, atât pe Twitter, cât şi pe site-ul Reddit.

Ultimele Articole