AIG Life Asigurări devine Alico Asigurări România, preluând numele acţionarului majoritar

AIG, AIG Fond de Pensii, AIG Life, asigurari romania, pensii

El a precizat că procesul de preluare a numelui se reflectă doar asupra denumirii companiei, urmând să fie menţinute structurile acesteia, echipa de management şi strategia.

Din punct de vedere al profilului de business, vor fi păstrate structura şi specializarea pe segmentul de asigurări de viaţă, în special pe produse garantate, strategia financiară şi de investiţii, portofoliul de produse, modalitatea de administrare şi canalele de distribuţie.

Odată cu preluarea noului nume, şi societatea AIG Fond de Pensii, al cărei acţionar majoritar este Alico Asigurări, va deveni Alico Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat, ce operează pe pilonul II de pensii private.

Compania americană Alico are la nivel mondial o reţea de peste 40.000 de agenţi, brokeri şi instituţii financiare şi 11.000 de angajaţi, în 54 de ţări, fiind între primii cinci asigurători de pe piaţă în 30 din cele 54 de state în care operează.

Ultimele Articole