Air France lansează un plan de 1.500 de concedieri voluntare

Air France, concedieri, concedieri voluntare, transport, transport aerian

Planul vizează adaptarea companiei la scăderea activităţii, de circa 5% în sectorul transportului de pasageri şi de 15% în sectorul transporturilor de mărfuri, a anunţat conducerea Air France.

Potrivit comunicatului, „compania a anunţat comitetul de întreprindere în legătură cu punerea în practică a unui proiect de concedieri voluntare, conform acordului semnat în iulie 2009” pentru gestiunea locurilor de muncă ale personalului de la sol.

„Caledarul şi detaliile acestui plan, ce vizează 1.500 de posturi, vor fi elaborate săptămâna viitoare, în vederea prezentării unui proiect de concedieri voluntare către comitetul central al întreprinderii pe 21 octombrie”, a anunţat conducerea grupului.

Pierre-Henri Gourgeon, directorul general al companiei, anunţase pe 31 iulie un viitor plan de reducere a personalului „ce se va baza în principal pe concedieri voluntare şi pe măsuri de mobilitate gegrafică şi profesională”.