Airbus şi Boeing ar putea reduce producţia cu până la 30% în 2011, după recordul din acest an

Airbus, an, Boeing, producție, record, reducere

Cei mai mari producători de avioane din lume ar putea fi nevoiţi să reducă producţia cu până la 30% în 2011, potrivit unui sondaj derulat de Bloomberg în rândul a 15 analişti şi consultanţi din industrie. Modelele Boeing 737 şi Airbus A320 au cea mai mare pondere în vânzări.

Constructorii se bazează pe avioanele de tipul celor două modele pentru a finanţa alte proiecte, printre care Boeing 787 Dreamliner, care este cu peste doi ani în urma programării. Reducerea producţiei ar afecta o industrie de sute de distribuitori, ce produc trenuri de aterizare, scaune şi uşi pentru avioanele ce au un preţ de circa 70 milioane dolari şi sunt construite în aproximativ un an.

„Ne apropiem tot mai mult de realitate, şi anume de faptul că există o capacitate de zbor excedentară”, a declarat analistul independent Chris Tarry, care monitorizează industria de peste 20 de ani.

Boeing, care a dominat industria de decenii, este mai obişnuit să ajusteze producţia, reducând-o cu o treime în ultimele recesiuni. Airbus, ce avea numai 20% din cota de piaţă la începutul anilor ’90, a evitat reducerile, încetinind numai ritmul de creştere. În plus, legislaţia europeană a muncii îngreunează posibilitatea ca Airbus să facă disponibilizări în caz de declin al activităţii.

Ultimele Articole