Al doilea amendament la bugetul pe 2010 a fost admis în urma propunerii PNL şi PSD

amendament, buget, PNL, PSD

Amendamentul propus de senatorul PNL Dan Radu Ruşanu şi preşedintele comisiei de buget din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, a fost votat în comisie cu 22 de voturi pentru, 13 împotrivă şi cinci abţineri, între cei din urmă numărându-se udemeriştii.

Astfel, amedamentul PSD şi PNL acordă puteri sporite în repartizarea fondurilor la nivel local consiliilor judeţene prin hotărâri adoptate cu votul a două treimi din numărul consilierilor, prin modificarea liderei d) a articolului 4 din Legea bugetului de stat pe anul 2010. „Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale aprobate prin legea bugetului de stat şi din cota de 22% prevăzută la art. 32 din aceeaşi lege, o cotă de 27% se alocă bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pe bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor astfel: a. 70% din sumă se repartizează în două etape prin decizia directorul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafaţă şi capacitatea financiară a unităţilor administrativ teritoriale b. 30% din sumă se repartizează prin hotărâre a Consiliului Judeţean cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie pentru susţinere programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea proiectelor de infrastructură, care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru finanţarea unor cheltuieli curente”, precizează amendamentul. Forma iniţială prevede repartizarea sumelor de către consilii judeţene în cuantum de 20%, iar 80% prin decizia directorului finanţelor publice, fără ca aceasta să se refere şi la cheltuielile curente ale autorităţilor publice locale.

Deputaţii şi senatorii din Comisia de buget-finanţe reuşiseră să discute în prima parte a zilei de vineri doar cinci amendamente din totalul de peste 6.000, cea mai mare parte a şedinţei fiind ocupată de dispute şi intervenţii pe procedură.