Gabriel Banica

Al treilea mall a intrat în faliment

Armonia Brăila, banci, City Mall, datorii, faliment, Gabriel Popoviciu, insolvență, licitatii, mall, vânzare

Proiectul comercial Armonia din Brăila, dezvoltat de firma Red Project Three, controlată de Red Management Capital, a intrat în faliment la începutul acestei luni.

 

Proiectul a fost lansat la sfârşitul anului 2008, iar după o jumătate de an, dezvoltatorii au anunţat că îi vor pune lacătul din cauza vânzărilor slabe şi a numărului mic de vizitatori. La acel moment, gradul de ocupare al proiectului era sub 40%. După numai nouă luni de funcţionare, Armonia Center Brăila a fost închis. Acesta a fost primul mare eşec din imobiliarul românesc. O dată cu mall-ul, francezii de la Carrefour, principala ancoră a proiectului, s-au văzut nevoiţi să închidă şi ei hipermaketul.

 

La începutul lunii noiembrie a anului 2010, Red Project Three şi-a cerut insolvenţa, cu datorii de 35 de milioane de euro, din care 28 de milioane de euro reprezintă un credit acordat de Volksbank.

 

Malluri falimentare, scoase la mezat

Armonia Brăila nu este singurul mall care a intrat în faliment. Alte două au fost scoase la licitaţii şi achiziţionate la aproape jumătate de preţ, dezvoltate şi deschise publicului. Proiectul din Brăila ar putea avea aceeaşi soartă ca şi Tiago Mall din Oradea şi City Mall din Bucureşti, amebele scoase la licitaţie de Casa de Insolvenţă Transilvania.

 

Omul de afaceri Gabriel Popoviciu a cumpărat în iunie 2010t proiectul irlandezilor de la Mivan – Tiago Mall Oradea,  cu 30,5 milioane de euro, la jumătate din costul de investiţie.  Irlandezii opriseră lucrările la stadiul de finisaje interioare, după ce firma care administra proprietatea a intrat în faliment, iar omul de afaceri Popoviciu a mai investit 20 de milioane de euro pentru finalizare. Mallul a fost deschis în toamna acestui an.

 

După mai multe  licitaţii care nu s-au finalizat cu nici un rezultat, proiectul City Mall din Capitală a fost cumpărat la sfârşitul lunii octombrie a acestui an pentru suma de 17,3 milioane de euro de o firmă controlată de unul dintre cei mai discreţi investitori de pe piaţa imobiliară,  grecul Ioannis Papalekas, care fusese unul dintre proprietarii City Mall, înainte de vânzarea către APN European Retail Trust. La prima licitaţie, mallul a fost scos la vânzare la un preţ de 33 de milioane de euro. Cel mai mare creditor al acestui proiect a fost UniCredit, cu o expunere de circa 36 milioane euro.

 

MAI CITEŞTE:  Şi bancherii se mai păcălesc. Volksbank are de recuperat 28 mil. euro din falimentul Armonia

Ultimele Articole