Albalact a raportat un profit net de 1,72 milioane lei în primele nouă luni din 2009 şi afaceri de 167,86 milioane lei.
De asemenea, veniturile companiei au crescut cu 11,9% în primele nouă luni faţă de perioada similară a anului trecut, de la 175,25 milioane lei la 196,17 milioane lei.
„Piaţa continuă să fie afectată de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor. Mai mult decât atât, materia primă a suferit creşteri importante de preţ ceea ce pune presiune pe profitabilitate. Cu toate acestea, Albalact a făcut investiţii importante în marketing, mai ales începând cu al doilea trimestru al anului şi va continua să investească pentru că investiţiile chiar şi în vreme de criză asigură o dezvoltare a companiei în perspectivă”, a declarat preşedintele şi directorul general Albalact Alba Iulia, Raul Ciurtin.
Cu o tradiţie de 38 de ani pe piaţa românească a lactatelor, Albalact a devenit societate pe acţiuni în 1999, iar zece ani mai târziu a ajuns în top 4 producători de lactate din România. Albalact comercializează brandurile Zuzu şi Fulga, Zuzu ocupând primul loc pe piaţa laptelui pasteurizat cu 29% cotă de piaţă în volum, iar Fulga este numărul 2 pe piaţa laptelui UHT cu 19,5% cotă de piaţă în volum.
În 2008, Albalact a intrat pe segmentul brânzeturilor cumpărând pachetul majoritar de acţiuni al societaţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc. În 2009, deţinerea societăţii Albalact în cadrul capitalului social al Rarăul a crescut până la nivelul de 93,6%. Societatea Rarăul este specializată în domeniul producţiei de brânzeturi, sub brandul cu acelaşi nume.
Albalact produce în prezent peste 60 de sortimente de lactate sub mărcile Fulga, Zuzu, De Albalact şi Rarăul. Compania are peste 500 de angajaţi şi 6.000 de acţionari şi este listată la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucureşti.