Iorga Vlad

Alegerea vicepreşedintelui CSM, amânată din nou

alegeri, amânare, CSM, sedinta, vicepresedinte

Judecătorul Adrian Bordea a cerut amânarea pentru o dată ulterioară a procedurii de alegere a vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, invocând că procedura ar dura, iar mulţi membri ai CSM trebuie să meargă la şedinţele de bilanţ de la instanţe şi parchete.

 

Totodată, a fost amânată şi luarea unei decizii privind revocarea din CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica.

 

Pe ordinea de zi a Plenul Consiliului Superior al Magistraturii erau şi cele două note ale Direcţiei Legislaţie a CSM referitoare la solicitările Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi Curţii de Apel Cluj de revocare a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica.

În şedinţa Plenului CSM s-a pus în discuţie trimiterea centralizatoarelor cu voturi ale adunărilor generale ale instanţelor la o comisie a CSM, pentru a analiza dacă s-a respectat procedura de vot, cea referitoare la opţiunile de vot şi centralizarea voturilor.

În acest sens, procurorul George Muscalu a spus că a observat că în cadrul a două judecătorii nu s-a întrunit cvorumul, deşi s-a consemnat că la acestea s-a decis revocarea.

În replică, judecătorul Bogdan Mateescu, preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a spus că sunt două erori pe care şi le asumă, însă a atras atenţia că decizia unei adunări generale a judecătorilor este un act administrativ pe care nu CSM îl poate îndrepta.

Judecătorul Mateescu a arătat că se pune în discuţie legitimitatea celor doi colegi judecători a căror revocare se cere, iar mesajul este prost atât pentru sistem, cât şi pentru opinia publică.

Judecătoare Adina Lupea, de la Curtea de Apel Cluj, prezentă în sală, a reiterat faptul că este vorba de un act administrativ care nu poate fi îndreptat de către CSM, iar analizarea de către o comisie a Consiliului a centralizării voturilor ar însemna discutarea pe fondul problemei.

Pe de altă parte, judecătoarea Lupea a spus că, în ce priveşte adunările geneale ale Curţilor de Apel, sunt consemate într-un tabel opţiunile de vot, neexistând niciun fel de eroare.

 

Singurul candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM este judecătorul Adrian Bordea.

 

Alegerea vicepreşedintelui CSM a fost amânată de mai multe ori de la începutul anului. Alina Ghica şi Cristi Danileţ îşi depuseseră şi ei candidaturile la funcţia de vicepreşedinte în 4 ianuarie 2013, după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al Consiliului, ulterior împotriva lor adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel şi Judecătorii declanşând proceduri de revocare din CSM, nemulţumiţi de prestaţiile lor în CSM, dar şi pentru că „au ajutat” ca un procuror (Oanei Schmidt Hăineală, n.r.) să devină şef al justiţiei.

 

Acţiunea privind revocarea constituie cea mai amplă formă de protest a magistraţilor faţă de membri ai Consiliului.  Numărul de voturi pentru revocarea celor doi judecători a fost întrunit, astfel că CSM ar trebui să ia act de opţiunile judecătorilor care i-au ales pe Ghica şi Danileţ să-i reprezinte în forul magistraţilor.

– csm

Consiliul Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, alegerea vicepreşedintelui, în urma solicitării lui Adrian Bordea, singurul candidat pentru această funcţie, precum şi

 

Alegerea vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii era primul punct pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Plenului CSM.

Judecătorul Adrian Bordea, reprezentantul magistraţilor instanţei supreme în Consiliul Superior al Magistraturii, şi-a anunţat în 5 februarie candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM, în urma şedinţei Secţiei pentru judecători a forului.

Judecătorii Cristi Danileţ şi Alina Ghica şi-au retras candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii înaintea şedinţei din 23 ianuarie a Plenului CSM, în care urmau să aibă loc alegerile pentru această funcţie.

Ultimele Articole