Alegerile legislative au început în Irak într-un climat de violenţă

alegeri, climat de violenta, Irak, violenta

O puternică încărcătură explozivă a aruncat în aer un imobil în cartierul Ur, din nordul capitalei irakiene. Imobilul s-a prăbuşit şi 12 irakieni şi-au pierdut viaţa.

Deocamdată nu se ştie de ce a fost vizat tocmai acest imobil şi dacă atentatul are legătură cu alegerile.

În cartierul Shurta al-Rabia, din sudul Bagdadului, alte patru persoane au fost ucise şi opt rănite într-un alt atentat care a vizat un imobil de locuinţe.

O ploaie de obuze de mortieră şi o serie de explozii au marcat duminică deschiderea birourilor de vot din Irak, în ciuda impresionantelor măsuri de securitate luate pentru a contracara atacurile al-Qaida. Organizaţia teroristă a ameninţat că va face totul pentru a tulbura un scrutin considerat crucial pentru viitorul ţării.

Aproape 19 milioane de alegători sunt chemaţi duminică în cele 18 provincii irakiene să-i desemneze pe cei 325 de deputaţi ai ţării. Aceştia vor avea un mandat de patru ani în timpul căruia cei 96.000 de soldaţi americani vor părăsi definitiv Irakul, la nouă ani de la invazia care a avut drept scop îndepărtarea de la putere a fostului dictator Saddam Hussein.

Scrutinul se va încheia la ora locală 17.00 (16.00, ora României).

Spre deosebire de primele alegeri legislative din 2005, trupele americane nu participă la protecţia urnelor.

Premierul în exerciţiu Nuri al-Maliki şi rivalul său laic Iyad Allawi sunt favoriţii scrutinului, dar vor trebui să înfrunte o coaliţie de partide religioase şiite, deosebit de puternică în sudul ţării.

În nord, în Kurdistanul autonom irakian, cele două partide istorice – Partidul Democratic din Kurdistan (PDK) al lui Masud Barzani şi Uniunea Patriotică a Kurdistanului a lui Jalal Talabani – sunt pentru prima oară concurate într-un scrutin naţional de un partid al disidenţilor, Goran (care înseamnă „schimbare” în limba kurdă).

Pentru a încerca să contracareze violenţele, autorităţile au mobilizat un dispozitiv excepţional de securitate. Numai la Bagdad au fost desfăşuraţi 200.000 de poliţişti şi soldaţi, iar circulaţia rutieră este interzisă în toate oraşele. Frontierele şi aeroporturile sunt închise de sâmbătă de la ora 22.00 (21.00, ora României) până luni la ora 5.00 (4.00, ora României).

Principala miză a scrutinului constă în participarea tuturor comunităţilor la alegeri şi mai ales a sunniţilor, care în 2005 au boicotat primele alegeri legislative din epoca post-Saddam Hussein. O participare semnificativă a sunniţilor, care reprezintă 23,6% din populaţia ţării, ar reechilibra scena politică şi ar însemna că ei acceptă jocul politic, în ciuda pierderii puterii în profitul şiiţilor (58,8%).

Aripa irakiană a al-Qaida, Statul Islamic din Irak, a ameninţat cu moartea pe toţi cei care participă la scrutin şi a proclamat interzicerea ieşirii din case, în încercarea de a-i intimida pe irakieni, în special pe sunniţi, pentru a împiedica o participare masivă la alegeri, ceea ce ar marginaliza şi mai mult reţeaua extremistă sunnită.