Deputatul de Alba, Corneliu Olar, a murit din cauza unei boli incurabile, după o grea suferință. Acesta a fost, în ultima perioadă internat într-un spital din București, dar de curând a fost transferat la Alba, pentru a fi mai aproape de familie.
Anunțul privind decesul acestuia a fost făcut pe pagina de Facebook a deputatului.
Corneliu Olar urma să împlinească 63 de ani în aprilie (s-a născut în 18 aprilie 1959).
A fost deputat timp de mai multe mandate (din partea PDL și ulterior PNL), între 2008 și 2022, cu o întrerupere de 4 ani (din 2012 până în 2016).
Înainte de a deveni parlamentar, Corneliu Olar a fost primar al comunei Horea, funcție din care s-a remarcat ca un lider al oamenilor din Țara Moților.
Corneliu Olar se lupta de câțiva ani cu o boală gravă. În urmă cu doi ani, s-a dus în Parlament pentru a participa la votul moțiunii, deși este grav bolnav, însă conta votul fiecărui parlamentar.
Acesta a ajuns în sala de ședințe și a fost salutat de colegi.
A fost inițiatorul mai multor legi menite să îi ajute pe moți, printre care una care se numește chiar Legea Moților.
Colegii din partid și prietenii transmit condoleanțe familiei.
Mesaj de condoleanțe din partea PNL Alba
”Cu adâncă tristețe vă anunțăm decesul colegului nostru, Corneliu Olar – Deputatul Moților. Încă nu s-a inventat dicționarul cu toate cuvintele care să descrie loialitatea și atașamentul pe care Corneliu Olar le-a avut față de Țara Moților, de oamenii de aici, de cei care l-au făcut să dea, întotdeauna, totul, chiar până-n ultima clipă.
Dincolo de chipul care n-a ascuns niciodată nimic, de omul care a spus mereu lucrurilor pe nume, rămân munca și realizările celui care n-a căutat niciodată gloria, dar va fi pomenit și amintit pentru totdeauna ca „Deputatul Moților”. Dumnezeu să-l odihnească”, au transmis reprezentații PNL Alba.