Cristina Popovici

ALERTĂ ALIMENTARĂ! Un produs preferat al românilor a fost RETRAS: NU îl consumați

Carrefour, magazin

Vești de ultmă oră pentru românii care au cumpărat acest produs. ANSVSA recomandă ca aceasta să nu fie consumat, ci adus înapoi în magazine. Este alertă alimentară.

Societatea comercială Carrefour România SA a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului tobă de porc „Drag de România”, se menţionează într-o informare publicată sâmbătă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Procedura de retragere de la comercializare a fost decisă ca urmare a evidenţierii prezenţei Listeria monocytogenes, potrivit ANSVSA.

Sursa citată precizează că retragerea de la comercializare se aplică produselor din lotul/DLC 007041021 / 18.11.2021.

Totodată, în cazul persoanelor care deţin produse din acest lot li se recomandă să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat, se precizează în informarea ANSVSA.

Poate crea febră și dureri de cap

Pe de altă parte, persoanele care au consumat produsul şi care prezintă febră simplă sau însoţită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul şi să raporteze acest consum, notează ANSVSA.

De asemenea, femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum şi cele în vârstă, trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor simptome, deoarece ele pot indica listerioza, boala potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni, se menţionează în informarea ANSVSA. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, anunță sursa citată.

Ultimele Articole