Grupul francez de distribuţie Auchan analizează posibilitatea de a lansa o nouă ofertă de preluare a rivalului Carrefour SA, au declarat miercuri pentru Bloomberg două surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.
Potrivit acestora, Auchan ar fi reluat demersurile pentru o eventuală tranzacţie cu Carrefour, după ce negocierile anterioare au eşuat în toamna anului trecut. În acest sens, Auchan a purtat discuţii cu mai multe firme de private equity cu privire la o posibilă alianţă în vederea unei oferte. Sursele au subliniat însă că discuţiile sunt în derulare şi nu există nicio certitudine că va fi lansată o ofertă.
Acţiunile Carrefour au crescut miercuri pentru a opta şedinţă consecutiv, acesta fiind cea mai îndelungată perioadă de creştere înregistrată de titlurile Carrefour în ultimii patru ani. Miercuri, acţiunile Carrefour s-au apreciat cu până la 6,6%, ceea ce conferă companiei o valoare de piaţă de aproximativ 13,5 miliarde de euro.
O eventuală combinare cu Carrefour ar permite familei Mulliez care a înfiinţat Auchan să dea naştere celui mai mare grup de distribuţie din Franţa şi să îşi consolideze poziţia în faţa rivalilor cu preţuri reduse din Germania. Însă orice tranzacţie va avea nevoie de sprijinul acţionarilor principali de la Carrefour, familia Moulin şi magnatul brazilian Abilio Diniz.
La începutul anului trecut au fost abandonate discuţiile privind preluarea Carrefour de către retailerul canadian Alimentation Couche-Tard Inc., din cauza opoziţiei Guvernului francez. Ulterior, în luna octombrie a anului trecut, Auchan a încercat să preia Carrefour la un preţ de 21 de euro pe acţiune sau 16,6 miliarde de euro în total dar până la urmă discuţiile s-au oprit din cauza neînţelegerilor cu privire la preţ şi structura tranzacţiei.
Piaţa franceză de distribuţie de alimente este pregătită pentru o consolidare având în vedere competiţia acerbă a unor retaileri precum Aldi şi Lidl. Firma de cercetare de piaţă Kantar susţine că lider de piaţă este Leclerc SA, cu o cotă de 22,7%, urmat de Carrefour cu o 19,4% în timp ce Auchan este abia pe locul cinci cu o cotă de 9,2%.
Pe lângă concurenţa venită din partea rivalilor low-cost, distribuitorii francezi de alimente se confruntă şi cu nevoia de a-şi extinde operaţiunile de e-commerce. Directorul general de la Carrefour, Alexandre Bompard, a prezentat în luna noiembrie un plan care prevede investiţii de trei miliarde de euro în operaţiunile digitale pe parcursul următorilor patru ani.
În paralel, Auchan suferă de pe urma expunerii sale pe marile hypermarketuri, magazine mari care vând toate tipurile de produse şi în majoritatea cazurilor sunt amplasate la marginea oraşelor din nordul Franţei, o regiune care se confruntă cu dificultăţi economice, potrivit lui Clement Genelot, analist la firma Bryan Garnier. Acesta consideră că magazinele de tip hypermarket şi-au pierdut atractivitatea în rândul consumatorilor.
„Familia Mulliez nu poate restructura Auchan prin forţe proprii. De aceea nu are altă alegere decât o tranzacţie de tip fuziune& achiziţie cu Carrefour”, susţine Genelot.
Însă, o tranzacţie care să implice două dintre cele mai mari grupuri franceze de distribuţie ar veni într-un moment delicat, având în vedere că mai sunt doar patru luni până la alegerile prezidenţiale. O combinaţie între Auchan şi Carrefour ar putea conduce la restructurări de efective şi ar avea nevoie de aprobarea autorităţilor de reglementare a competiţiei.
Pe piaţa locală, Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o reţea de 106 magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 92 în staţiile Petrom, şi cinci supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 mp suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern şi de calitate.
La rândul său, Carrefour a deschis în luna decembrie două hipermarketuri şi a încheiat anul 2021 cu 43 de magazine în acest format pe piaţa din România. Carrefour a realizat o cifră de afaceri de 78,609 miliarde de euro în 2020, în creştere cu 7,8% în termeni comparabili faţă de 2019. La finele anului trecut, grupul Carrefour avea un număr total de 13.048 magazine, dintre care 369 în România.