Mihai Voican

ALERTĂ! Carrefour retrage din magazine peste 12 tone de portocale cu reziduuri de pesticide

Carrefour, home3, pesticide

Carrefour a anunțat că retrage de la vânzare peste 12 tone de portocale cu reziduuri de pesticide peste limita admisă, distribuite de un furnizor care a menţionat eronat pe etichetă că portocalele provin din Grecia, deşi sunt din Egipt. Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, susține că în această situaţie de schimbare a originii produselor există o suspiciune de fraudă.

 

Anunțul Carrefour România de retragere a produselor a fost publicat pe site-ul ANSVSA, retailerul precizând că a fost primită o notificare din partea furnizorului Andros Stil SRL, iar motivul este depăşirea valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos).
Carrefour mai precizează că portocalele au fost comercializate în perioada: 23.12.2021 – 05.01.2022, iar originea produsului a fost menţionată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind din Egipt. Detaliile despre produs sunt: „portocale calibru 4-5, Origine: Egipt, EAN: 2908513000000, Lot: 63585”.
  • „Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 23.12.2021- 05.01.2022 să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.
  • Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create! Pentru informaţii suplimentare, puteţi contacta Carrefour România S.A.: [email protected]”, menţionează retailerul.
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Mihai Ponea, a declarat, joi, pentru Agerpres, că în această situaţie de schimbare a originii produselor există o suspiciune de fraudă, iar dacă se va constata acest lucru, după finalizarea anchetei, vor fi informate şi organele abilitate.
  • „Dintr-un lot de 20 de tone de portocale au fost vândute 12,4 tone către un depozit şi diferenţa către alte două judeţe, Dâmboviţa şi Ilfov, iar aceste 12,4 tone s-au dus la Carrefour.
  • Cei de la depozitul care a făcut distribuţia către supermarketuri spun că din eroare umană, când s-a făcut sortarea, deşi ele erau în cutii de Egipt, le-au schimbat în cutii de Grecia şi cu etichete de Grecia.
  • Ele sunt origine Egipt, dar s-au pus la raft cu origine Grecia şi acum şi-au dat seama că a fost o eroare umană. Eu suspicionez că este cu intenţie flagrantă de a schimba originea. Susţin că este o suspiciune de fraudă. Ancheta este încă în derulare, dar dacă constatăm că este o fraudă vom informa şi organele abilitate.
  • Nu tolerăm astfel de practici frauduloase care pun în pericol sănătatea publică şi dezinformează consumatorii”, a declarat vicepreşedintele ANSVSA.

Ultimele Articole