Denisa Gelatu

Alertă de călătorie de la MAE! Grevă generală în sectorul public din Grecia

Grecia, grevă, MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că joi va avea loc o grevă generală în sectorul public.

Potrivit anunțurilor sindicatelor, care au anunţat o grevă generală în sectorul public, ca protest faţă de noul plan legislativ în domeniul muncii, vor fi afectate activitatea aeroportuară (ca urmare a participării controlorilor de zbor la grevă) și transportul public (autobuze, troleibuze), care va funcționa doar în intervalul orar 09:00-21:00.

De asemenea, sunt anunţate demonstraţii de protest în capitala Atena şi în oraşele Salonic, Patras, Chania.

Pentru detalii legate de eventuale anulări ale zborurilor din data de 21 septembrie 2023 operate pe aeroporturile din R. Elenă, se recomandă cetăţenilor români să contacteze companiile de zbor şi agenţiile de turism.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu