Vremea se schimbă radical în România. Meteorologii anunță că duminică vremea se strică în cea mai mare parte a țării. Specialiștii au emis două avertizări, cod galben și cod portocaliu de instabilitate, valabile până luni.
Codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabil 24 de ore, începând de duminică, la ora 10.00.
În următoarele ore vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului.
Vor fi averse descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere, precizează meteorologii.
Codul portocalaiu va fi în vigoare de duminică, la ora 10.00, până luni, la ora 3.00.
În intervalul menționat, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40…60 l/mp. Acestea vor fi asociate și descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină, precizează meteorologii.