Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, miercuri, că nu sunt bani în bugetul instituţiei pentru salariile din decembrie ale 74.000 de angajaţi, dar că se lucrează la soluţii, cea mai la îndemână fiind o rectificare bugetară, transmite Agerpres.
„Pe partea de buget al Ministerului Sănătăţii, ceea ce finanţăm noi, cheltuieli de personal, avem 74.000 de angajaţi în sistemul bugetar de sănătate care trebuie să primescă salariul (…) pentru luna decembrie, care înseamnă salariul pentru munca desfăşurată în noiembrie. Nu avem asigurată această sumă. Soluţiile pot fi găsite, resurse financiare am înţeles de la Ministerul de Finanţe că există. Există soluţia legală, juridică, prin care acest lucru se rezolvă. Încă nu am depăşit o anumită limită care nu poate fi estimată sau în care am intra în întârziere de plată a salariilor la 15 decembrie, dar sigur am semnalat această problemă, pentru că trebuie să fim preventivi şi să nu ajungem într-o asemenea situaţie”, a spus Cseke Attila, la Digi 24.
El a arătat că în rândul acestor angajaţi sunt şi cei de la Unităţile de Primiri Urgenţe, DSP-uri, serviciile de Ambulanţă, rezidenţii care sunt în sistem, unii fiind angrenaţi în lupta cu pandemia de COVID-19.
Cseke Attila a menţionat că la Ministerul de Finanţe se lucrează la soluţii pentru plata acestor salarii. „Se lucrează la acest lucru, pot să confirm, cei din Ministerul de Finanţe ne-au confirmat acest lucru, dacă există o altă soluţie juridică decât o rectificare prin care aceste sume să ajungă în bugetul Ministerului Sănătăţii pe proceduri legale (…) se lucrează la mai multe ipoteze, cea mai uşoară soluţie la îndemână e după momentul formării Guvernului printr-o rectificare bugetară”, a mai adăugat Cseke Attila.