Alexandra Teslovan (18 ani) a fost selectată alături de alți 14 piloți să participe la un program dedicat femeilor din motorsportul mondial. În Polonia, sportivele au dat teste fizice, psihologice și le-au fost verificate abilitățile mecanice. Acolo, românca a demonstrat că poate schimba o roată într-un minut și jumătate!
Alexandra Teslovan a trăit o experiență inedita în tabăra de pregătire M-Sport. Timp de 4 zile, Alexandra, cea mai mica dintre participante, și-a demonstrat calitățile de pilot.
“Am fost într-o continuă testare. M-am simțit super bine ș,i chiar dacă am fost cea mai mica, mă bucur foarte mult că am legat prietenii” -Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
Pilotul de raliuri povestește și cum au decurs cele 4 zile de pregătire!
„În prima zi am avut testare fizică, testare de aptitudini mecanice, am avut și testare media unde am dat tot felul de interviuri, ne-au pus tot felul de întrebări destul de interesante. Două zile au fost de testare cu mașina pe astfalt și macadam” –-Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
Între testele fizice și cele psihologice, adolescentei i-a luat un minut și jumătate să arate că știe să schimbe o roată!
„Ne-au cronometrat cât de rapid am schimbat o roată, cat de rapid ne băgăm în mașină și ne legăm la centurile, adică a fost un process întreg prin care și-au dat seama cam cât de multă experiență avem și cam cât de implicare suntem” – Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
În România,tânăra se dă în două campionatele, Campionatul Național de Raliuri și cel de Super Rally.
„Raliurile sunt mult mai complexe și îmi plac foarte mult dar și la Super Rally este foarte frumos. Toate competițiile au loc în centrul orașelor și așa am ocazia să vad toată țara” –Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
Alexandra visează la participarea în competiția continentală de raliuri.
„După experiența Polonia, mi-am zis, <<vreau să concurez în străinătate>>! Visul oricărui pilot este să ajungă în Campionatul Mondial de Raliuri, dar eu m-aș bucura foarte tare să particip în cel european” -Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.
Ce este Women’s Driver Programme
La începutul lunii iulie, WRC Promoter a lansat Beyond Rally Women’s Driver Programme, un program dedicat femeilor pilot sub 27 de ani, o inițiativă care își propune selecția, evaluarea și susținerea tinerelor talente feminine pentru participarea în Junior WRC- Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori.
Alexandra Teslovan s-a numărat printre cei 15 piloți selectați în faza a doua a programului, care a presupus participarea în tabăra de pregătire M-Sport, din Cracovia, Polonia.
După tabăra din Polonia, 3 candidate au trecut în faza următoare a programului, unde vor avea ocazia să concureze la volanul modelului Ford Fiesta Rally3 la WRC Central Europe Rally, penultima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri.
Se pregătește pentru BAC
Alexandra este elevă în clasa a XII-a și își împarte timpul între pasiunea pentru motorsport și meditații și învățatul pentru BAC.
„Am început și meditațiile, fac la matematică, limba română, informatică și limba engleză. Încerc să le îmbin pe toate, într-adevăr este puțin greu dar nu imposibil” –-Alexandra Teslovan, pilot în Campionatul Național de Raliuri.