O comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor (SSPR), instituție din cadrul Guvernului României, a propus retragerea certificatului de revoluționar – luptător cu rol determinant – deținut de Alexandru Mironov, potrivit unui document oficial al instituției.
Alexandru Mironov, autor de cărți, articole și emisiuni de SF și popularizare a științei, a participat la evenimentele din decembrie 1989 la Radio România, unde era și angajat. membrii comisiei speciale susțin că nu există dovezi potrivit cărora Mironov ar fi avut un rol decisiv în victoria Revoluției.
După Revoluția din 1989, Mironov a fost un aliat loial al lui Ion Iliescu, fiind numit în diferite demnități precum conducerea Institutului Revoluției Române sau ca ministru al Tineretului și Sportului (1993 – 1996).
Comisia specială din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor (SSPR) propune Serviciului juridic să promoveze o acțiune în instanța de contencios-administrativ prin care să ceară anularea certificatului de revoluționar al lui Alexandru Mironov. El își va pierde certificatul doar dacă instanța va pronunța o decizie finală în acest sens.
Sesizarea legată de Mironov a fost depusă de Marian Moroșanu, un cunoscut activist civic.