Alianţa Bugetarilor a definitivat calendarul protestelor faţă de Legea unică

Alianţa Bugetarilor, grevă, legea unica, proteste

Pichetarea sediilor PD-L şi PSD va avea loc între orele 11.00 şi 13.00, în municipiile reşedinţă de judeţ, în timp ce, pe 7 octombrie, sindicaliştii îşi propun să facă miting şi marş de protest. "Facem demersuri să obţinem aprobare pentru traseul clasic, Guvern-Palatul Parlamentului", a declarat, pentru NewsIn, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Marian Pop.

Mai mult, Alianţa Bugetarilor a anunţat că niciun membru de sindicat din sectorul bugetar nu se va implica în organizarea alegerilor prezidenţiale.

Printre acţiunile de protest se numără, de asemenea, sesizarea Avocatului Poporului cu privire la neconstituţionalitatea unora dintre articolele cuprinse în cele trei legi asumate, săptămâna trecută, de guvern şi strângerea de semnături pentru dezbaterea în parlament a legilor. "Vom apela, dacă va fi cazul, la o medodă care a dat rezultate în 2005, şi anume iniţiativa legislativă populară. Avem nevoie de 100.000 de semnături, pe care le vom strânge fără probleme dacă va fi nevoie, pentru a se dezbate în parlament articolele 48 şi 49 din Legea salarizării unitare, prin care se elimină sporurile câştigate de-a lungul timpului de angajaţii din învăţământ. La fel vom proceda şi cu Legea educaţiei naţionale, după ce guvernul se va decide asupra variantei finale", a precizat Pop.

Greva generală din 5 octombrie a fost anunţată încă din 10 septembrie de către federaţiile sindicale care îi reprezintă pe poliţişti, personalul sanitar, cadrele didactice şi funcţionarii publici

În afara Legii unice a salarizării, sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de obligativitatea celor zece zile de concediu fără plată şi de concedierea unui mare număr de salariaţi din sectorul bugetar.

Prima acţiune de protest organizat de Alianţa Bugetarilor a fost pichetarea Palatului Parlamentului, chiar în ziua asumării răspunderii de către guvern pe Legea salarizării unitare, Legea educaţiei naţionale şi Legea privind reorganizarea instituţiilor publice.

Aliaţa Bugetarilor este formată din FSLI, Federaţia "Alma Mater", Federaţia "Spiru Haret", Federaţia Sanitas, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind", Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială, Federaţia Naţională a Statisticienilor, , Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor. (NewsIn)