Potrivit unui comunicat transmis duminică de FNPAR, datele de la această oră arată că producţia de secară va fi cu 22,9% mai mică faţă de cea de anul trecut, producţia de rapiţă cu 22%, iar producţia de oleaginoase cu circa 7,6%. De asemenea, producţiile de legume şi fructe (caise, cireşe, ardei etc) sunt întârziate, „şi clar producţiile vor fi mai mici”.
„După ploile din această primăvară, pentru lunile iunie şi iulie, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prognozat temperaturi ridicate, iar sistemul de irigaţii nu este funcţional. Ministrul agriculturii declara că România nu va intra în criză alimentară, pentru că are potenţial, însă potenţialul trebuie şi valorificat, prin politici coerente, ceea ce la ora actuală lipseşte cu desăvârşire României”, a declarat preşedintele FNPAR Viorel Matei.
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România cere conducerii Ministerului Agriculturii să revină la scopul pentru care a fost înfiinţată instituţia, şi anume acela de a întocmi strategiile şi politicile agricole ale României, astfel încât mâncarea să nu devină un lux pentru români.
„FNPAR consideră că ministrul agriculturii ar trebui să se preocupe mai mult de problemele agricultorilor şi nu să încerce să strice şi ceea ce aceştia au reuşit fără ajutorul domniei sale, şi anume să fie reprezentaţi la cel mai înalt nivel al organizaţiilor europene din domeniul lor de activitate. Încercarea ministrului Tabără de a determina excluderea agricultorilor români din acest for, prin refuzul domniei sale de a achita cotizaţia, traducerea în şi din limba română arată că nu se află la conducerea Ministerului Agriculturii pentru a face politici agricole europene, ci altfel de politici”, se mai arată în comunicat.
FNPAR, cea mai mare asociaţie patronală din agricultură, a fost înfiinţată în anul 2007, iar membrii săi reprezintă 67% din sectorul agricol din România. Federaţia are reprezentativitate la nivel european, fiind afiliată la Copa Cogeca.