Money.ro

Mănâncă sănătos de sărbători! Evită otrava din alimente!

alimente, carne, oua, sanatate

Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a realizat o analiză a alimentelor de bază şi ne arată ce trebuie să evităm sau să alegem atunci când cumpărăm mâncarea cea de toate zilele. De asemenea, profesorul este total împotriva alimentelor procesate cum ar fi brânza topită, margarina sau mezelurile. Tot el ne sfătuieşte să evităm sucurile carbogazoase de pe piaţă: “Faceţi sucuri acasă, din fructe, şi combinaţi-le cu apă minerală, plată sau carbogazoasă”.

 

Cei care vor să aleagă alimentele cel mai puţin nocive, fără să cheltuiască mai mult decât până acum pe mâncare, sunt invitaţi să citească acest articol. Astfel: pâinea albă conţine mult amidon şi nu este recomandată. Se preferă în locul ei pâinea neagră făcută din măciniş total sau integral şi fără aditivi alimentari. Făina albă integrală este mult mai bună decât cea albă, cea din urmă având un index glicemic ridicat. Nici mălaiul instant nu este recomandat, reprezentând aceleaşi caracteristici ca şi făina albă. Se recomandă, în schimb, mălaiul integral din porumb.

 

Când vine vorba de lactate, cele procesate sunt de evitat. Pe lista neagră se află brânza topită, caşcavalul feliat pentru sendvişuri sau cel care seamănă cu brânza topită, iaurtul cu zahăr, arome, sau fructe şi chiar laptele nefiert. Profesorul ne recomandă în schimb să consumăm iaurt natural, alb, brânză dulce de vaci, lapte fiert sau caşcavalul natural, făcut doar din lapte.

 

Pentru că tot suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, trebuie discutat şi despre consumul de ouă şi de carne. Ouăle de raţă trebuie evitate pe cât posibil, pentru că pot avea salmonella. Puteţi consuma în schimb ouăle de găină, dar cu moderaţie. Când vine vorba de carne, Mencinicopschi s-a declarat un fan al cârnaţilor făcuţi în casă, însă ne sfătuieşte să-i consumăm cu moderaţie. Salamul este bun şi el, dar să nu fie consumat în cantităţi mai mari de 10 grame pe zi, şi obligatoriu trebuie să fie din sortimente superioare, cum ar  fi salamul de Sibiu. Se recomandă carnea de pui şi peştele proaspăt şi pe cât posibil să nu se consume carnea recongelată sau preparată industrial.

 

Evitaţi în această perioadă să consumaţi legumele conservate în oţet. Acestea nu sunt murături pentru că nu au suferit procedeul de fermentaţie. Le puteţi înlocui cu legumele conservate în saramură, cum este varza murată. Aveţi grijă însă la măslinele puse în saramură, pentru că acestea conţin foarte multe E-uri. Sunt recomandate cele naturale, uscate şi păstrate în ulei de măsline. Fiţi atenţi şi la roşiile şi portocalele pe care le consumaţi şi aveţi grijă să fie din Uniunea Europeană.

 

Dacă tot vorbim despre sărbători, trebuie să fim atenţi şi la dulciuri. Deşi multe doamne evită ciocolata, profesorul spune că aceasta este benefică, dar cu condiţia să aibă un conţinut de cacao de 70%, fără grăsimi hidrogenate şi mai ales să fie consumată cu moderaţie. În prăjituri este bine să folosim zahăr alb sau brun şi în niciun caz îndulcitorii artificiali, iar biscuiţii trebuie să fie făcuţi din făină integrală, să nu fie prea dulci sau săraţi, fără E-uri şi de preferat să nu conţină creme sau aditivi.

 

Am vorbit mai sus despre sucurile carbogazoase, cu care profesorul Gheorghe Mencinicopschi nu este absolut deloc de acord. Dar haideţi să vedem ce spune despre vinuri. Aparent, cel roşu, autentic şi fără sulfiţi este recomandat în cantităţi moderate şi trebuie evitat vinul contrafăcut, ieftin sau ambalat în plastic.

 

Pentru cei care vor să ţină cure de slăbire chiar şi în această perioadă, specialistul recomandă cu căldură nucile şi alunele: „Consumul de nuci, alune şi migdale este responsabil pentru creşterea nivelului de serotonină – hormonul fericirii. De aceea, consumul de oleaginoase este recomandat în diete şi cure de slăbire pentru că substituie nevoia de a mânca”, explică acesta.

 

Un ultim sfat dat de profesor este să nu confundăm setea cu foamea. Beţi un pahar cu apă, poate şi cu puţină zeamă de lămâie. De asemenea, să nu uităm că alimentele încălzite la cuptorul cu microunde sunt devitalizate şi nehrănitoare. Recipientele folosite (boluri din policarbonat, sticle de biberon sau PET) pot emana compuşi chimici toxici. Iar apa, ceaiurile, sucurile sau alte băuturi nu se consumă înaintea, în timpul mesei şi nici imediat după.

 

Ultimele Articole