Potrivit legii, un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând, la rândul lor, cu două treimi din voturile judecătorilor în funcţie. În total, în Romania funcţionează 16 curţi de apel. Nouă dintre acestea au votat până acum pentru revocarea Alinei Ghica din CSM.
Întrucât s-a îndeplinit numărul minim de nouă curți de apel cerut de lege pentru revocare, în termen de 15 zile, CSM trebuie să ia act de rezultatul curţilor de apel şi ulterior, Alina Ghica să se întoarcă la Bucureşti, unde să revină la funcţia de judecător.
Este o premieră ca un membru al CSM să fie revocat.
Adunarea Generală a Judecătorilor a considerat ca fiind necesar acest demers întrucât conduita judecătoarei Alina Ghica a fost lipsită de transparenţă în cursul anului trecut, imaginea Consiliului Superior al Magistraturii fiind grav afectată.
Procedura de revocare din funcţia de membru CSM a Alinei Ghica a fost declanşată joi de judecătorii Curţii de Apel Cluj.