Theodora Șutiu

Alina Gorghiu susține că în fiecare zi un condamnat fugar este adus înapoi în ţară. Cristian Baicu, extrădat în ţară din Republica Dominicană

alina gorghiu, fugar

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, sâmbătă, că a fost adus în ţară, din Republica Dominicană, Cristian Baicu.

”Nu există zi din calendar în care să nu aducem cel puţin un condamnat fugar înapoi în ţară. Ca să vedeţi că nu uită nimeni de ei, chiar dacă au fugit de ani de zile”, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă Alina Gorghiu.

Ministrul a precizat că a fost adus în ţară, fiind deja în custodia autorităţilor, Cristian Baicu.

”A fost extrădat în România şi a fost adus în ţară, astăzi este în custodia autorităţilor române, Baicu Cristian. A fost condamnat în 2014, acum aproape 10 ani de zile la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiuni de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, aderare şi sprijinire a unui asemenea grup şi punerea în circulaţie de valori falsificate. A săvârşit infracţiuni începând cu 2011 prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii şi infracţiuni de spălare a banilor”, a afirmat ministrul. 

Potrivit lui Gorghiu, ”acest caz este emblematic pentru efortul statului român de a întoarce fugari în România”. 

”Este o persoană care a fugit din ţară de ani bunişi cu toate acestea statul român a continuat să îl urmărească, să îl identifice ca locaţie, să deruleze procesul de extrădare astfel încât legea să îi ajungă din urmă pe toţi cei care cred că pot să scape de Justiţie”, a mai afirmat Gorghiu. 

Aceasta a precizat că următul a fost adus tocmai din Republica Dominicană.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu