Prevederea este parte a pachetului de măsuri pe care l-a gândit administraţia de la Londra pentru reformarea sistemului financiar.
Veniturile şi profitabilitatea pe termen lung vor dicta nivelul salariului pe care un director de bancă îl va încasa. Asta a hotărât ministrul britanic de Finanţe Alistar Darling, ca parte a unui program de reforme mai amplu a sistemului financiar.
În mod obişnuit, bancherii de top sunt plătiţi cu un salariu de bază fix, suplimentat prin bonusuri corelate cu performanţa acţiunilor companiei. Acest tip de recompensare încurajează asumarea de riscuri excesive şi nu reflectă o balanţă contabilă echilibrată.
Planul ministrului britanic prevede şi o reglementare mai strictă cu privire la nivelul de credite pe care o bancă îl poate acorda în timpul perioadelor de prosperitate economică. Propunerile urmează să fie discutate cu membrii Parlamentului şi ar urma să devină lege anul viitor.
Analiştii economici britanici atrag însă atenţia că planul eludează chestiunea spinoasă a spargerii instituţiilor financiare devenite atât de puternice încât un eventual faliment al acestora ar pune în pericol întreaga economie. Chestiunea a fost în dezbatere publică în Marea Britanie, mai ales cu referire la insituţia gigant creată în urma fuziunii Lloyds cu HBOS, dar măsuri concrete în această direcţie nu s-au luat încă.