Noul produs este special creat pentru protecţia modelelor populare de autovehicule marca Dacia, Renault, Skoda, Ford, Opel şi Volkswagen, a căror valoare individuală de piaţă nu depăşeşte 50.000 de lei.
“Structura parcului auto din România se modifică în permanenţă, iar noi ne adaptăm oferta astfel încât să răspundem cererii pieţei şi a clienţilor”, declară Aurel Badea, directorul Diviziei Asigurări Generale în cadrul Allianz-Ţiriac.
Cu tarife ce pleacă de la o valoare a ratei trimestriale de 130 de lei, primele Casco Acces sunt, în medie, cu 20-30% mai reduse decât preţurile practicate în mod uzual pe piaţa produselor de asigurare împotriva riscurilor de avarii şi furt auto destinate persoanelor fizice, arată asigurătorul.
Tarifele sunt individualizate, corelate cu profilul de risc determinat în principal de marca autovehiculului, respectiv de vârsta şoferului.
Casco Acces este disponibil în două variante – Standard şi Extra. În prima versiune, riscurile preluate în asigurare sunt, practic, aceleaşi cu cele acoperite de Allianz-Ţiriac în mod tradiţional prin poliţe auto de avarii şi furt: începând cu ciocniri, coliziuni, loviri, zgârieri etc., continuând cu riscuri produse de fenomene naturale (inundaţie, furtună, riscuri catastrofice ş.a.), incendiu, explozie şi, bineînţeles, furt. Adăugând nu mai mult de 20 de lei la rata de primă trimestrială, clienţii beneficiază de pachetul Extra, care adaugă riscurilor Standard acoperirea daunelor rezultate ca urmare a actelor de vandalism şi acordarea de asistenţă rutieră – de la tractarea vehiculului avariat, la transportul, cazarea şoferului şi pasagerilor şi până la înlocuirea temporară a maşinii. Allianz-Ţiriac oferă aceste din urmă servicii în colaborare cu Mondial Assistance, liderul mondial în domeniul serviciilor de asistenţă.
Acoperirile alese de client sunt valabile pe întreg teritoriul României şi, în plus, în mod gratuit şi fără vreo altă condiţionare este oferită extinderea teritorială a protecţiei în afara graniţelor ţării. Clientul care achiziţionează o poliţă Casco Acces are opţiunea de a decide să încheie poliţa de asigurare fără franşiză, sau cu o franşiză fixă de 200 lei.