Alocații elevi 2025. Câți bani se primesc în plus, de fapt. Se majorează alocațiile elevilor de la anul. Cât de mult și ce sume o să primească în final ce mici?
Alocații elevi 2025
Ministrul Simona Bucura-Oprescu a anunțat cât de mult cresc mult așteptatele alocații pentru elevi în 2025. Conform ministrului, în funcție de vârstă, sumele se apropie de 800 și chiar și 350 de lei.
„Alocațiile de stat pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025.
Majorarea alocațiilor va fi de 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Drept urmare, #alocațiile vor fi #majorate astfel:
– de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități
– de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.”, se precizează în anunțul Ministerului Muncii de astăzi.
Alocații elevi 2025. Amintim că deși nu se știa în mod clar care vor fi sumele alocate pentru următoarea majorare, în cele din urmă premierul Marcel Ciolacu aproba bugetul aferent alocațiilor, iar ministrul declară:
„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate.
Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.