„Avem un optimism conservator în ceea ce priveşte evoluția în următoarea perioadă de timp, în 2011. Asistăm la o decelerare a vitezei de deteriorare a percepției de risc de credit față de sectorul IMM, ceea ce este un element încurajator, avem o scădere a numărului de insolvențe, iar pentru IMM-uri o scădere a ratei de credite neperformante. Sunt perspective conservatoare, dar optimiste a revenirii cererii de credite în perioada următoare”, a spus Niculescu.
Ea a prezentat ultimele statistici oficiale legate de evoluția creditării, menționând că în ultimele şase luni se înregistrează o stabilizare a mediului macroeconomic.
„Atât din punct de vedere statististic, cât şi din percepțiile pe care le avem asupra pieței în prezent putem spune că s-a creat o stabilitate la nivel macroeconomic. Astfel, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 2,1% în perioada aprilie 2010 – aprilie 2011. Nu este o creştere semnificativă, dar este o îmbunătățire. În ceea ce priveşte structura acestuia din punct de vedere al valutelor în care a fost acordat observăm o creştere semnificativă a creditelor în RON de 6,6%, iar cel în euro de doar 4,8%. Asistăm aşadar la o ronizare a creditelor companiilor, aspect datorat şi evoluției dobâzii la creditele în lei”, a explicat Niculescu.
În opinia sa, printre dificultățile care îngreunează accesul firmelor la finanțare se numără angajamentul redus al proprietarilor, în condițiile în care doar 23% din firme şi-au majorat capitalul social prin aport propriu al asociaților, iar în majoritatea cazurilor aceştia optează pentru împrumut asociat.
De asemenea, predictibilitatea redusă a afacerilor este un alt element identificat în acest sens de reprezentantul Alpha Bank.
„În 2010, circa 10% dintre companii şi-au schimbat obiectul de activitate. Din acest motiv este dificilă analiza cash-flow-ului şi a managementului, dar şi realizarea de previziuni când compania vrea să acceseze o finanțare”, a explicat Niculescu.
Totodată, firmele au probleme în dimensionarea corectă şi obiectivă a necesarului de finanțare în funcție de capacitatea societății de a implementa proiectul, precum şi de evoluția pieței şi de previziunile financiare pe termen mediu şi lung.