Astfel, proiectul „Consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin achiziţionarea de utilaje de finisare table şi benzi din aluminiu şi aliaje” este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, MECMA având calitatea de Autoritate de Management pentru Programul Operaţinal Sectorial „Creşterea competitivităţii economice”.
Valoarea totală a proiectului este de 43.635.599 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 17.182.963 lei.
Proiectul va fi implementat în localitatea Slatina. pe o durată de 32 de luni.
Producătorul de aluminiu Alro Slatina a înregistrat anul trecut un profit net de 160,44 milioane lei (aproximativ 50,48 milioane de dolari), de două ori mai mare faţă de rezultatul din 2009.
Compania a raportat o cifră de afaceri preliminară, neconsolidată de 1,81 miliarde de lei (570 milioane de dolari), în creştere cu 28,4% în comparaţie cu 1,41 miliarde de lei în 2009.
În 2010, Alro a înregistrat o producţie totală de aluminiu primar de aproximativ 241.000 tone, în timp ce programul de investiţii a fost de 8,8 milioane de dolari.
Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. Alro este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.