Limitele impuse de cea de-a doua variantă a programului guvernamental „Prima Casă“ au determinat băncile comerciale să vină cu alternative pentru cei care nu îndeplinesc condiţiile impuse de stat. Astfel, ING derulează în continuare programul ING de Casă Nouă, însă dobânda a crescut de la 5,5%, anul trecut, la 6,9% pe an în 2010, pentru finanţările în monedă europeană. Limita de credit este de 80.000 de euro.
RBS România a lansat la începutul acestei luni programul “Noua ta casă”. Suma maximă contractată se ridică la 750.000 de euro iar dobânda este fixă în primul an, de 6,5%. După aceea, dobânda se calculează în funcţie de indicatorul Euribor pentru 12 luni plus o marjă de 5,5 puncte procentuale.
Millennium Bank acordă din martie credite ipotecare, cu o marjă de la 5,95% pe an peste Euribor sau Robor la 3 luni, pentru împrumuturile mai mici de 60% din valoarea locuinţei. Împrumutul este valabil pentru locuinţele deja construite. Creditul ipotecar este acordat pe o perioadă de până la 30 de ani, iar suma poate ajunge la 80% din valoarea locuinţei achiziţionate.
În cadrul programului Prima Casă 2, pentru cumpărarea de locuinţe vechi plafonul maxim garantat a rămas la 60.000 de euro. Pentru cele noi a urcat la 70.000 de euro. În cazul asocierii mai multor persoane pentru construcţia unui imobil, valoarea garanţiei creşte la 75.000 de euro. Avansul maxim solicitat a rămas la 5% din valoarea locuinţei.