Într-un comunicat, clubul din Manchester arată că Tevez, care primeşte 250.000 de lire sterline de săptămâni, a primit o amendă în sumă echivalentă cu 4 săptămâni de salariu. Argentinianul, care nu a mai jucat pentru Manchester City după acest incident, a fost, de asemenea, suspendat pentru 2 săptămâni – o pedeapsă deja efectuată – şi a primit un avertisment privind atitudinea sa viitoare.
Clubul englez a subliniat că jucătorul nu a respectat 5 reguli, între care şi cea care îl „obligă să participe la orice meci pentru care a fost reţinut”. Antrenorul Roberto Mancini şi-a exprimat furia după meciul contra bavarezilor. El a anunţat că Tevez este „terminat” şi că el nu-l va mai folosi niciodată ca jucător.
După spusele atacantului, acest incident a fost urmare a unei neînţelegeri. El a explicat că a refuzat să se încălzească, pentru că o făcuse deja.