De asemenea, Garda Financiară a mai constatat 121 de infracţiuni şi a dispus cercetarea a 146 persoane, valoarea prejudiciului estimat fiind de 12 milioane lei, iar valoarea bunurilor indisponibilizate, de 2,34 milioane lei.
Totodată, Garda Financiară a anunţat că au fost confiscate 54 de mijloace de transport implicate în transporturile ilicite, precum şi 1,07 milioane kg de cereale, 42.499 kg de făină şi alte produse de morărit, 19.198 bucăţi de pâine şi produse de patiserie, 237.060 kg de plante tehnice (rapiţă, floarea soarelui, soia), 438.093 litri de produse energetice, 17.281 litri de alcool şi alte băuturi alcoolice, 62.043 de pachete de ţigări şi 95.641 kg de legume şi fructe.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul căreia funcţionează Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.