Preşedinţii celor şapte state – Venezuela, Brazilia, Bolivia, Ecuador, Argentina, Uruguay şi Paraguay – au parafat documentul în seara primei zile de desfăşurare a celui de-al doilea summit al Americii de Sud şi Africii (ASA), care ia sfârşit duminică la Porlamar (în nord-estul Venezuelei).
Potrivit preşedintelui venezuelean, Hugo Chavez, capitalul total de înfiinţare este de 20 miliarde dolari (14 miliarde euro).
Ţările mai mari – Argentina, Brazilia şi Venezuela – vor contribui mai mult decât cele mai mici. Sediul băncii va fi la Caracas, dar va avea şi două sucursale, la Boenos Aires şi în Bolivia, a precizat preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner.
Cu toate acestea, nu a fost înaintată nici o dată pentru demararea operaţiunilor.
„Cred că este foarte important. Mai bine mai târziu decât niciodată. De fapt, nu a durat chiar atât de mult dacă luăm în considerare amploarea acestui organism”, a spus Kirchner.
Pe 9 decembrie 2007, cele şapte ţări au anunţat lansarea acestui proiect şi l-au prezentat ca pe o ripostă a Americii de Sud la Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Banca urma să finanţeze proiectele de dezvoltare din regiune şi trebuia să îşi înceapă activitatea din 2008, dar semnarea de către preşedinţi a actului oficial de înfiinţare a fost amânată constant din cauza neînţelegerilor permanente legate de detaliile prevăzute în document.
Preşedinta Chile, Michelle Bachelet, a asistat ca observator la semnare şi a spus că ţara sa se va alătura „curând” proiectului.
În 2007, precursorii declarau că speră să obţină în timp aderarea altor cinci ţări din regiune: Chile, Peru, Columbia, Surinam şi Guyana.
Cu ocazia summitului ASA, Chavez le-a propus omologilor săi africani să creeze o instituţie financiară biregională.
„În viitor, vom crea o structură de finanţare (ce va consta din Banca Sudului şi o bancă africană similară): banca Sud-Sud sau banca ASA. Ştiu şi numele: Bancasa”, a precizat liderul socialist.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel