În SUA, unde inegalitatea distribuirii veniturilor a ajuns la cote alarmante şi distruge clasa de mijloc, coloana vertebrală a economiei, o idee încinge spiritele: creşterea salariului minim. În Germania, care anul acesta a introdus pentru prima dată după reunificare un salariu minim pe economie, creşterea costurilor salariale a început deja să erodeze competitivitatea companiilor.
Inegalitatea distribuirii veniturilor a devenit o problemă arzătoare în SUA, unde a început campania prezidenţială. Pentru gospodăriile americane, venitul media a coborât la nivelurile din anii ’90. De asemenea, trei sferturi din avuţia ţării este în mâinile a doar 10% din populaţie. Problema a devenit prea dezbătută de opinia publică pentru ca politicienii să o ignore, scrie Financial Times.
Hillary Clinton a numit inegalitatea provocarea prezentului. Jeb Bush spune că dacă economia nu creşte, inegalitatea distribuirii veniturilor va rămâne o problemă. Marco Rubio crede că prea mulţi oameni îşi văd visul american îndepărtându-se de ei şi de copiii lor.
Între candidaţii democraţi şi republicani la preşedinţie există, în mod surprinzător, consensul că dezvoltarea familiilor din clasa de mijloc este blocată de stagnarea salariilor în timp ce economia trece prin transformări profunde.
Însă soluţiile propuse arată fracturi ideologice la fel de profunde, iar multe dintre ele nu aduc rezolvare uneia dintre cauzele principale ale stagnării veniturilor: creşterea slabă a productivităţii.
Unii analişti se întreabă dacă nu cumva soluţiile promovate acum nu vor avea decât efecte limitate.