Cristina Popovici

America va cutremura lumea cu o nouă criză a creditelor subprime

credite-auto, criza creditelor, o noua criza, SUA, subprime

Scenariul care s-a desfășurat pe piața imobiliară din SUA înainte de colaps se întâmplă chiar acum pe piața creditelor auto, avertizează publicația Zero Hedge.

 

„Creditorii sunt într-o competiție acerbă pentru atragerea debitorilor, datorită taxelor de securitizare profitabile, iar această concurență este direct responsabilă pentru relaxarea standardelor de creditare”, scrie publicația americană.

 

Potrivit agenției Bloomberg, cererea pentru creditele auto din SUA le permite creditorilor să acorde mai multe împrumuturi persoanelor care au dificultăți de rambursare a creditelor, generând îngrijorări legate de faptul că persoanele care cumpără autoturisme se supraîndatorează și nu vor fi capabile să-și achite împrumutul.

 

Dintre creditele auto subprime incluse în instrumente financiare derivate, 73% depășesc perioada de cinci ani, acest segment fiind în creștere de la 64%, nivelul din primele trei luni ale anului 2014, potrivit datelor Citigroup.

 

În același timp, creditele auto cu o vechime de șapte ani sunt incluse din ce în ce mai mult în instrumentele financiare derivate, iar companiile de finanțare auto și băncile de pe Wall Street vând aceste instrumente financiare în cel mai rapid ritm din 2007 încoace.

 

Creditele pe o durată mai mare, cele pe șapte ani, reprezintă, teoretic, un avantaj pentru cumpărător, care și-ar permite astfel să-și cumpere o mașină nouă sau second-hand, în condițiile prețurilor în creștere, datorită extinderii creditului pe o perioadă mai mare de timp ce presupune rate lunare mai mici. Însă, în timp ce instrumentele derivate atrag numeroși cumpărători, unii investitori au început deja să-și facă griji în legătură cu extinderea creditelor auto pe șapte ani, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum. Durata standard pentru creditele auto este de cinci ani.

 

„Toată lumea a folosit argumentul că debitorii plătesc credite auto deoarece trebuie să ajungă la locul de muncă”, declară Anup Agarwal, un manager financiar care gestionează un fond de 65 miliarde dolari la Western Asset Management, companie care nu a cumpărat niciun pachet de credite auto subprime în ultimele 18 luni.

 

Chiar dacă nu mai pot să-și plătească împrumutul, proprietarii de autoturisme luate prin credit sunt într-o situație dificilă, deoarece vânzarea mașinii nu le acoperă suma de bani pe care o datorează la bancă. „Dacă vin vremuri grele, îți poți vinde mașina, însă vei datora în continuare mai mult decât poți obține în urma vânzării”, explică un reprezentant al instituțiilor de reglementare.