AMRCR atrage atenţia că autorii studiului nu au ţinut cont de aspecte esenţiale, care întorc categoric concluziile raportului împotriva retailerilor, practică ce lasă să se înţeleagă că WWF a avut un singur scop, acela de a denigra marile reţele comerciale.
„Rezultatele studiului sunt dezminţite de realitatea din piaţă. Retailerii fac eforturi uriaşe pentru a coopera cu producătorii locali, dar, cu toată bunăvoinţa ambelor părţi, producţia de legume şi fructe depinde de condiţiile meteorologice, de absenţa serelor şi a solariilor care să poată asigura o continuitate în producţie şi livrare. Situaţia este îngreunată şi de lipsa unui sistem de irigaţii care să suplinească, vara, lipsa ploii, ceea ce are efecte directe asupra legumelor şi fructelor sezoniere. De altfel, nici nu există depozite de unde marfa să poată fi aprovizionată în cantităţile foarte mari necesare reţelelor de magazine iar marea majoritate a producătorilor nu sunt asociaţi şi nici fiscalizaţi, ceea ce face imposibilă preluarea şi comercializarea produselor lor de către marile lanţuri de magazine”, se arată într-un comunicat al AMRCR.
Marii retaileri doresc să aibă pe raft produse româneşti în proporţie de 90%, însă acest obiectiv este dificil de atins în condiţiile unei producţii limitate cantitativ şi în absenţa unor politici agricole coerente şi a unei implicări serioase a Ministerului Agriculturii.
‘De pe marginea terenului, toată lumea ştie cum să marcheze la poartă. Nu înţelegem scopul demersului World Wild Fund For Nature, e clar că raportul nu oglindeşte corect realitatea şi este departe de a fi constructiv’, a declarat Delia Nica, vice-preşedintele AMRCR.
Oficialul a spus că studiul WWF este, din păcate, opera unor persoane rău-intenţionate şi creează un prejudiciu serios marilor retaileri, care riscă să îşi piardă clienţii fidelizaţi cu greu. Prin urmare, asociaţia ia în calcul o acţiune în instanţă împotriva WWF.
‘În loc să critice, WWF ar trebui să-şi consume energia implicându-se în acţiuni constructive. Este evidentă însă apetenţa organizaţiei pentru atacuri la adresa multinaţionalelor şi pe baza cărora să-şi creeze capital de imagine’, a adăugat Delia Nica.
AMRCR precizează că WWF nu are suport real când susţine că doar o mică parte din legumele şi fructele din marile magazine din ţară nu provin din România, deoarece perioada în care s-a realizat studiul a fost, pentru această categorie de produse, improprie. De exemplu, merele româneşti se aflau la final de sezon, fiind astfel prezente în magazine doar sporadic, iar cartofii noi româneşti au apărut după finalizarea studiului.
De asemenea, AMRCR atrage atenţia că este periculos să realizezi un top al retailerilor pe baza unor informaţii aproximative, cum a procedat WWF, rezultatul riscând să inducă în eroare opinia publică.
‘Ne intrigă şi implicarea în activitatea organizaţiei a lui Bogdan Olteanu, vice-guvernator BNR, care pare să gireze, astfel, o acţiune de manipulare a pieţei de capital, dat fiind faptul că unii dintre marii retaileri sunt listaţi la bursă. Sub pretextul unei implicări umaniste, Daciana Sârbu atacă, din nou, marii retaileri. Sperăm că europarlamentarul nu şi-a propus să devină vârful de lance împotriva multinaţionalelor care contribuie în mod substanţial, prin taxele şi impozitele plătite, la bugetul statului’, a mai spus Delia Nica.
Studiul Retailer Scorecard realizat de World Wide Fund for Nature (WWF) România, în perioada 18 aprilie – 18 mai, arată că doar un sfert dintre legumele şi fructele şi numai jumătate din produsele lactate comercializate în cele mai mari magazine din România provin din ţară.
Conform punctajului acordat de reprezentanţii WWF, niciun retailer dintre cei 10 analizaţi în cadrul cercetării WWF nu a reuşit să obţină 50% din scorul maxim. Procentul cel mai mare din scorul total fost obţinut de Mega Image (42,92%), urmat de Billa (39,11%), Lidl (33,63%), Kaufland (28,18%), Auchan (17,26%), Carrefour (17,17%), Cora (15,38%), Real (13,89%), Profi (10,54%) şi Penny Market (8,57%).
Cea mai verde categorie de produse comercializată de retail-eri din producţia autohtonă este cea de ouă – 99% şi laptele – 67% obţine, conform studiului WWF, un punctaj mediu, în timp ce fructele şi legumele (26,85%), peştele, detergenţii şi produsele din hârtie primesc cartonaş roşu.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) este o asociaţie profesională din care fac parte cei mai mari jucători care operează pe piaţa de retail din România.