„Urmare a controalelor financiare derulate în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, patrimoniul public al statului a fost reîntregit cu suma de 8,3 miliarde lei constând în diferenţe rezultate din reevaluarea unor bunuri din domeniul public al statului, investiţii din fonduri publice care nu au fost incluse în valorile bunurilor din domeniul public al statului, înregistrarea în contabilitate a unor bunuri din domeniul public al statului”, se precizează în comunicat.
ANAF, prin aparatul de control financiar (Direcţia generală de control financiar şi structurile subordonate), a derulat în primele nouă luni acţiuni de control financiar la 4.926 agenţi economici, fiind verificate regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat care au raportat pierderi, au concesionat bunuri proprietate publică a statului, au beneficiat de finanţări rambursabile garantate de stat, au beneficiat de alocări de la bugetul de stat cu titlu de subvenţii sau transferuri, au avut în gestiune sau administrare bunuri din domeniul public al statului sau au constituit şi virat dividende din profitul net pentru exerciţiile financiare 2007-2009.
„În cadrul activităţii de control financiar, ANAF a stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de 1,7 miliarde lei şi a întocmit un număr de 82 sesizări penale pentru un prejudiciu în valoare totală de peste 316 milioane lei”, se mai spune în comunicat.
Activitatea de control financiar vizează verificarea modului de administrare şi utilizare a resurselor financiare şi respectarea reglementărilor financiar-contabile la agenţii economici cu capital de stat sau majoritar de stat.