Fiscul derulează în prezent o serie de acţiuni de verificare a persoanelor fizice care au declarat realizarea unor venituri care depăşesc plafonul de înregistrare ca plătitor de TVA de 119.000 de lei.
Din analiza bazelor de date s-a constatat că există cazuri în care contribuabili persoane fizice deşi au realizat venituri care depăşesc respectivul plafon, nu au depus cerere pentru luarea în evidenţă ca plătitor de TVA, motiv pentru care a fost iniţiată o acţiune de verificare a activităţii persoanelor fizice aflate în această situaţie, se arată într-un comunicat al ANAF.
În urma inspecţiilor fiscale deja desfăşurate, ANAF a constatat că activitatea desfăşurată de unele persoane fizice a fost efectuată în mod independent, astfel că organele fiscale vor proceda la stabilirea eventualelor obligaţii fiscale faţă de bugetul de stat sau la înregistrarea ca plătitor de TVA, în funcţie de situaţia specifică fiecărui caz în parte.
De asemenea, activitatea desfăşurată de alte persoanele fizice reprezentă o activitate dependentă, iar în acest caz contractele încheiate nu reflectă realitatea economică, astfel că inspecţia fiscală se va extinde şi la contribuabilii plătitori de venit în vederea stabilirii situaţiei fiscale reale.
„Fiecare caz controlat pe drepturi de autor a fost, este şi va fi tratat în parte, fiecare act fiind analizat cu atenţie. Dovadă este faptul că urmare verificarilor efectuate pană în prezent, pe lângă persoanele fizice care au desfăşurat activităţi independente şi care au obligaţia plăţii TVA, s-au identificat şi persoane fizice, de exemplu din categoria socioprofesională a actorilor, care, deşi aveau încheiate contracte de drepturi de autor, în realitate au desfăşurat activităţi de natură economică dependentă”, a declarat în comunicat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
El a arătat că în acest ultim caz, ANAF a declanşat şi va declanşa acţiuni de inspecţie fiscală, conform reglementărilor legale în vigoare, şi la plătitorii de venit pentru stabilirea în sarcina acestora a obligaţiilor fiscale neachitate la bugetul general consolidat.
ANAF mai arată în comunicat că prevederile legale privind plata TVA peste un anumit plafon sunt aplicabile de la data de 1 ianuarie 2004, astfel că aprecierile conform cărora „ANAF recuperează retroactiv TVA” nu au acoperire din perspectiva actelor normative în vigoare şi a obligaţiei persoanelor fizice în cauză de a se conforma acestor prevederi legale.
Mai mulţi artişti, jurnalişti şi realizatori, printre care Victor Rebengiuc, Maia Morgenstern, Florin Chilian, Mihai Gâdea, Victor Ciutacu şi Mircea Badea, au trimis joi un comunicat de presă în care denunţă „abuzul grav” făcut de ANAF privind obligaţia plăţii TVA retroactiv la drepturi de autor.
Ei spun că niciunul dintre ei nu a facturat şi nu a încasat TVA de la beneficiarii operelor pe care le-au creat şi, ca atare, nu şi-au însuşit vreun venit necuvenit, iar statul nu avea cum să fie prejudiciat. Totodată, ei menţionează că, în urma depunerii declaraţiilor de venit, Fiscul a comunicat celor care încasează venituri din drepturi de autor sumele pe care le au de plătit, iar ei le-au achitat, obţinând în scris descărcarea de la această instituţie.
Fiscul mai aminteşte că veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor sau drepturi conexe dreptului de autor.
Persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, de o manieră independentă potrivit Codului Fiscal, sunt persoane impozabile în scopuri de TVA şi trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.