Precizarea este inclusă în raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru anul trecut şi angajamentele stabilite pentru 2011.
Preşedintele ANAF a declarat, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV, că un număr de 12 persoane au conturi în Elveţia în valoare totală de 50-60 milioane de euro, şeful Fiscului menţionând că instituţia va verifica provenienţa acestor venituri, iar dacă nu va putea fi demonstrată, acestea vor fi impozitate cu 16%.
ANAF a înfiinţat anul trecut un departament care va controla veniturile persoanelor fizice în vederea impozitării cu 16% a sumelor nedeclarate sau a căror sursă nu poate fi identificată şi doreşte ca în acest an să tranforme acest serviciu în direcţie specializată.
Guvernul a decis la finele anului trecut, prin modificarea Codului Fiscal, ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate să plătească un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, iar pe perioada controlului poate solicita terţilor, inclusiv plătitorilor de venit sau oricăror autorităţi sau instituţii publice, informaţii sau documente pentru stabilirea situaţiei fiscale reale.
În funcţie de datele colectate, organele fiscale pot înceta verificarea sau pot trece în etapa următoare de verificare fiscală, care presupune un control mai amănunţit al tuturor documentelor disponibile şi în care pot fi solicitate şi terţe persoane pentru a da declaraţii.
Organele fiscale pot solicita în timpul controalelor persoanelor cu venituri mari informaţii cu privire la donaţii, sponsorizări şi succesiuni, precum şi o situaţie a cheltuielilor personale, a modificării patrimoniului, a tranzacţiilor cu metale preţioase sau a bunurilor mobile şi imobile deţinute.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate şi în ceea ce priveşte participaţiile sau mandatele deţinute în societăţi comerciale sau alte entităţi, bunuri aparţinând unor persoane fizice sau juridice puse la dispoziţia persoanei fizice şi împrumuturi acordate şi/sau contractate.