Sorin Simon

ANAF rambursează în ianuarie TVA în valoare de 1,36 mld. lei

ANAF, deconturi, TVA

„În selecţia lunii ianuarie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 3 decembrie 2010”, se arată în comunicat.

Potrivit ANAF, deconturile cu compensare şi restituire totalizează 1,21 miliarde lei, din care se compensează suma de 97,2 milioane lei şi se restituie suma de 1,11 miliarde lei, în vreme ce deconturile cu compensare integrală sunt în valoare de 126,9 milioane lei.

Totodată, deconturile cu compensare parţială sunt în valoare de 21,8 milioane lei, iar suma de 289,2 milioane lei se va restitui în perioada următoare

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 1,11 miliarde lei, plata efectivă a fost programată în două tranşe, respectiv  în data de 24 ianuarie (557 milioane lei), iar a doua în 28 ianuarie (556,5 milioane lei).

„Având în vedere termenele stabilite prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2839/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2010, precum şi prin Instrucţiunile nr. 9907/22.12.2010 cu privire la operaţiunile specifice care se efectuează de către unităţile trezoreriei statului pentru încheierea exerciţiului bugetar al anului 2010, pentru luna ianuarie în mod excepţional există doar două tranşe de rambursare a TVA”, se mai spune în comunicat.

Ultimele Articole