„În urma analizei de risc, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că există persoane fizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din contracte de colaborare şi din activităţi independente, care, deşi au depăşit plafonul de scutire de la plata TVA, nu s-au înregistrat în scopuri de TVA şi pe cale de consecinţă nu au plătit taxa cuvenită la bugetul de stat.
Printre persoanele verificate se numără jurnalişti, analişti financiari, analişti politici, artişti şi moderatori de emisiuni TV.
„Cu toate că suntem conştienţi de atacurile mediatice la care suntem şi vom fi expuşi în urma acestor inspecţii fiscale, verificările vor continua până la ultima persoană. Nimeni nu este mai presus de legea fiscală. Persoanele fizice care au obţinut aceste venituri şi au depăşit plafonul prevăzut în lege aveau obligaţia de a se înregistra ca plătitori de TVA la organele fiscale de care aparţin. Ar fi trebuit să-şi onoreze obligaţiile faţă de stat conform reglementărilor legale în vigoare”, a declarat în comunicat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Blejnar a fost acuzat în ultima perioadă în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, dar şi de foşti şi actuali angajaţi din Vamă că ar fi „regina” corupţiei din vămi. Şeful ANAF a respins acuzaţiile şi a susţinut că asupra sa are loc o presiune mediatică.