Sorin Simon

Analişti: BNR va menţine miercuri dobânda de politică monetară la 6,25%

BNR, dobanda bnr, dobanda cheie, FMI, politica monetara, RMO, sedinta BNR

Potrivit unui sondaj intern efectuat în rândul reprezentanţilor AAFBR, majoritatea respondenţilor anticipează că aceasta va rămâne la 6,25% până la finalul acestui an. Estimările pentru finalul anului 2011 variază între 6,00% şi 6,25%.

Totodată, membrii care au răspuns la sondaj se aşteaptă ca rata de politică monetară să scadă la 6,00% la finalul anului viitor (estimările variază între 5,25% şi 7,00%). Aşteptarea de reducere a ratei de politică monetară pe parcursul anului 2012 exista şi în sondajele anterioare şi era chiar mai amplă (scăderi către 5,50% sau 5,75%).

În ceea ce priveşte nivelul rezervelor minime obligatorii, acestea s-ar putea situa la 15% pentru pasivele în lei şi 20% pentru cele în valută (nicio modificare).

Ultima modificare a dobânzii de politică monetară a fost efectuată în data de 4 mai 2010, când banca centrală a decis reducerea acesteia la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 6,5 la sută.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a arătat, recent, într-un interviu pentru Bloomberg, că Banca Naţională a României ar putea fi nevoită să majoreze dobânda de bază la finele acestui an pentru a combate efectele unor posibile creşteri ale preţurilor din sectorul energetic.

Ultimele Articole