Analiştii: Finanţele vor împrumuta bani din piaţă mai scump, cu randamente de 8%

analisti, Baltazar, Chidesciuc, Ministerul de Finante, randamente, titluri de stat

Analiştii se aşteaptă ca, pe fondul înrăutăţirii percepţiei privind România, dobânzile la care statul se împrumută să fie din ce în ce mai mari.

„E posibil să plătească până la 8% pentru a atrage. Piaţa practic, în momentul de faţă, este undeva 7,2 – 7,3%, dar ca să atragă toată suma pe piaţa secundară, ar fi aceste cotaţii. Ministerul de Finanţe, cred eu că dacă nu va accepta să plătească acum mai mult, va fi forţat să plătească mai târziu mai mult, pentru că, totuşi, are nevoie de bani”, a spus Chideşciuc.

Până acum, Ministerul Finanţelor s-a împrumutat de la bănci la dobânzi de 6 – 6,5 la sută şi a respins mai multe oferte peste acest nivel. Daca va refuza licitaţii, aşa cum s-a întâmplat în iunie, statul va fi nevoit să plătească randamente tot mai mari, în condiţiile în care necesarul de finanţare creşte.

„Eu cred că va trebui să plătească. Odat[ ce trece timpul, ne aştept[m la costuri mai ridicate pentru MFP de a se împrumuta de pe piaţa internă. E de văzut contextul la vremea respectivă dar acum eu cred că va fi peste 7 – 7,2 – 7,3%”, a spus Baltazar.

Statul a împrumutat, în total, în 2010, 21 de miliarde de lei din piaţa internă şi 1 miliard de euro din pieţele externe. Finanţele mai vor să împrumute anul acesta alte 20 de miliarde de lei.