Analiştii: MFP ar putea lansa o nouă emisiune de titluri de stat în valută (VIDEO)

ING Bank, ionut dumitru, MFP, Raiffeisen, titluri de stat, valuta, Vlad Muscalu

„Aşa cum au anunţat, calendarul de licitatii arata 6 miliarde de lei, pana la sfarsitul anului, intentie de finantare a Ministerului de Finante pe piata locala. Nevoia de finantare a bugetului este probabil mai mare dar o parte din aceasta finantare va fi acoperita din banii de la FMI, care vor fi trimisi cu intarziere dar pe care in final ii vom avea”, a declarat economistul sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru.

Specialiştii spun că ministerul de finanţe are şanse bune să se finanţeze de pe piaţa internă în cazul în care nu va primi până la sfârşitul anului tranşa a treia de bani de la FMI. O altă variantă ar fi creşterea arieratelor.

„Dacă Ministerul de Finanţe nu va reusi atraga a treia transa de la FMI, lucrurile se vor complica dar nu vor fi disperate. Ministerul de Finante va reusi sa se finanteze de pe piata locala existand destul de multa lichiditate”, a mai precizat Ionut Dumitru.

„Evident că ar avea nevoie Ministerul Finanţelor de mai multe lichiditate dar nu este exclusa o crestere a arieratelor. De asemenea nu este exclus sa vedem operatiuni bilaterale cum au mai fost la inceputul anului acesta sau sfarsitul anului trecut care sa permita Ministerul de Finante sa se imprumute”, a declarat Vlad Muscalu, economist sef ING Bank.

Chiar dacă nevoia de finanţare a statului este mare, analiştii nu cred că Ministerul Finanţelor va creşte dobânzile oferite în prezent pentru titlurile de stat.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole